Ei ne-au părăsit în 2022! Cele mai importante nume din fotbalul românesc care au murit anul trecut | SPECIAL

Ei ne-au părăsit în 2022! Cele mai importante nume din fotbalul românesc care au murit anul trecut | SPECIAL
  • Publicat:

Decesul lui Pele, regele fotbalului mondial, a îndoliat lumea sportului-rege la finalul lui 2022.

Singurul fotbalist cu trei titluri de campion mondial în palmares (1958, 1962, 1970), Pele era internat încă din 29 noiembrie pentru o reevaluare a tratamentului de chimioterapie contra unui cancer de colon diagnosticat în 2021 şi pentru tratarea unei infecţii respiratorii.

Însă și foști conducători, antrenori și fotbaliști din primele eșaloane din România au dispărut anul trecut.

Ei ne-au părăsit în 2022! Cele mai importante nume din fotbalul românesc care au murit anul trecut | SPECIAL

ProSport face o incursiune cronologică și trece în revistă numele importante din fotbalul care au murit.

05.01.2022 Mircea Stoenescu (n. 11.10.1943), fost fundaș prim-divizionar la Dinamo București cu care a cucerit 3 titluri și o cupă, precum și la Dinamo Pitești. A mai evoluat, în diverse perioade în Div.B, la Dinamo Galați, Dinamo Obor și Dinamo Slatina. După cariera fotbalistică, a activat o perioadă ca arbitru. Cifre: 158 j / 11 g în Div.A, 23 j / 1 g în cupă, 7 j în cupele europene. Ca arbitru în Div.A: 39 de jocuri în 6 sezoane.

11.01.2022 János Levente Czakó (n. 03.05.1943), fost fundaș stânga prim-divizionar și căpitan de echipă la ASA Târgu Mureș, mai târziu devenindu-i antrenor. Cifre: 163 j / 4 g în Div.A, 17 j / 2 g în cupă.

13.01.2022 Florin Andronic (n. 26.11.1964), fost atacant prim-divizionar la SC Bacău. Cifre: 71 j / 5 g în Div. A.

15.01.2022 Gherasim Chioreanu (n. 15.02.1955), fost atacant prim-divizionar la FCM Brașov, cu care a promovat pe prima scenă în vara lui 1980. A mai jucat, în diverse perioade la alte două echipe brașovene, Tractorul și ICIM, precum și la UPA Sibiu. Cifre: 49 j / 7 g în Div.A.

16.01.2022 Ionel Aurel Bărbosu (n. 12.08.1967), fost mijlocaș prim-divizionar la Politehnica Timișoara. A mai jucat în eșaloanele secund și terț, în diverse perioade, la CFR, UMT și Electrica, toate din Timișoara, și Gloria Buzău. Cifre: 127 j / 6 g în Div.A; 11 j / 1 g în cupă; 2 j în cupele europene.

A murit și jurnalistul Cristian Marinescu, de la Pitești

17.01.2022 Mirjan Marić (n. 25.09.2002), fundaș la Ripensia Timișoara, împrumutat la CSC Dumbrăvița. Cifre: 8 j în Liga 2.

23.01.2022 Mihai Dragomir (n. 19.03.1946), fost atacant care în Divizia A a jucat la ASA Tg.Mureș și Petrolul Ploiești. A mai jucat în eșalonul secund la Flacăra Moreni, Poiana Câmpina, Metalul Plopeni și Metalul Mija. Ca antrenor a activat la echipe mici din județul Prahova. Cifre: 7 j / 1 g în Div.A.

26.01.2022 Bogdan Nicolae Rădos (n. 19.11.1971), fost mijlocaș prim-divizionar la Corvinul Hunedoara, totodată component al mai multor naționale juvenile. A mai jucat la Mureșul Deva, Viitorul Hunedoara și Minerul Certej. Cifre: 3 j / 0 g în Div.A.

10.02.2022 Cristi Marinescu (n. 1954), fost jurnalist sportiv piteștean

12.02.2022 Alexandru Grigoraș (n. 25.01.1954), fost fundaș central prim-divizionar al Rapidului, cu care a câștigat o cupă. Cifre: 69 j / 1 g în Div.A, 11 j în cupă, 30 j în Div.B, 8 j în cupele europene, 5 j în naționala U21.

14.02.2022 Anton Coșoreanu (n. 17.01.1953), fost conducător și antrenor (mai ales în sectorul juvenil) la Jiul Petroșani.

15.02.2022 Adrian Dodu (n. 08.01.1945), fost fundaș prim-divizionar la Dinamo Pitești, ASA Târgu Mureș și Jiul Petroșani. A mai jucat în Div.B la Minerul Lupeni. A câștigat o cupă cu Jiul. Cifre: 173 j / 2 g în Div.A, 15 j în cupă.

Zare a făcut parte din lotul României la Euro 1984

18.02.2022 Petre Zinculescu (n. 1927), fostă extremă stânga care în primul eșalon a jucat numai la Farul Constanța. În Divizia B a mai evoluat la Flamura Roșie Burdujeni și mai ales la Prahova Ploiești, după ce a abandonat cariera de fotbalist activând ca antrenor. Cifre: 11 j / 2 g în Div.A.

19.02.2022 Aurelian Cuperman (n. 21.01.1945), fost atacant care în primul eșalon a jucat la Politehnica Iași cea mai mare parte a carierei, Sportul Studențesc și Petrolul Ploiești. Cifre: 219 j / 57 în Div.A, 20 j / 6 g în cupă.

23.02.2022 Ioan Adrian Zare (n. 11.05.1959), fost fundaș internațional, care de-a lungul carierei a jucat la FC Bihor, Dinamo, Victoria, Flacăra Moreni, Siófoki Bányász și Pécsi MFC. Cifre: 226 j / 12 g în Div.A, 17 j / 2 g în cupă, 7 j în echipa națională, 8 j în echipa olimpică, 6 j în naționala U21, 8 j în cupele europene. A jucat la turneul final al CE 1984. A cucerit o cupă a României cu Dinamo.

02.03.2022 Gheorghe Gruber (n. 21.05.1948), fost fundaș dreapta prim-divizionar la Petrolul Ploiești. A mai jucat la ASA Ploiești și Metalul Plopeni. A antrenat pe Metalul Plopeni și Petrolistul Boldești, ulterior lucrând la Petrolul Ploiești. Cifre: 160 j în Div.A, 11 j în Cupă.

15.03.2022 Ion Voicu (n. 29.09.1960), fost fundaș dreapta care pe prima scenă a jucat la o singură echipă, cea la care s-a format, FC Argeș Pitești. Cifre: 200 j / 4 g în Div.A.

A murit Simion Mironaș, care a jucat la patru echipe de prim eșalon

20.04.2022 Vasile Aurelian (n. 12.04.1941), fost arbitru de eșalon secund, delegat al Astrei Ploiești și observator la L3 din partea AJF Prahova.

25.04.2022 Adrian Manea (15.10.1953), fost mijlocaș defensiv care pe prima scenă a evoluat numai la Politehnica Timișoara cu care a câștigat o cupă. A mai jucat în Divizia B la Unirea Tomnatic și UTA. Cifre: 157 j / 9 j în Div.A, 16 j în cupă, 3 j / 1 g în cupele europene.

04.05.2022 Stere Sertov (n. 26.12.1961), fost atacant care a jucat în prima divizie la Steaua, Dinamo și Politehnica Iași, în eșalonul secund mai activând și la CFR Pașcani. De asemenea a făcut parte din naționala U20 care a câștigat bronzul mondial în 1981. Cifre: 62j / 10 g în Div.A.

07.05.2022 Simion Mironaș (n. 19.11.1965), fost fundaș care a jucat la mai multe echipe în Divizia A, precum FC Argeș, Dinamo sau Rapid, dar cel mai mult a făcut-o la la Gloria Bistrița. De asemenea, a mai evoluat în Divizia B la CSM Suceava, Steaua Mizil, Unirea Dej, Olimpia Satu Mare și Corvinul, precum și în eșaloane inferioare, la Minerul Vatra Dornei și Progresul Șomcuta Mare, iar în străinătate la Békéscsabai ESSC, din Ungaria. Cifre: 186 j / 33 g în Div.A, 105 j / 9 g în Div.B, 22 j / 4 g în cupă, 9 j / 1 g în cupele europene.

Virgil Dridea s-a stins la 82 de ani

17.05.2022 Dumitru „Biță” Stănculescu (n. 1929), fost jurnalist sportiv la „Sportul” (devenit la finele lui 1989 „Gazeta Sporturilor”). Și-a focalizat activitatea cu deosebire asupra disciplinelor baschet, polo, sărituri în apă, schi, bob-sanie şi biatlon.

21.05.2022 Ludovic Talpai (n. 24.11.1942), fost fundaș prim-divizionar la Jiul Petroșani. A mai jucat în Divizia B la CFR Timișoara, CSM Reșița și Minerul Baia Mare. Cifre: 57 j / 1 g în Div.A.

23.05.2022 Silviu Veronel Ioan (n. 17.08.1953), fost arbitru asistent prim-divizionar din Galați, de profesie avocat. Cifre: 234 meciuri în Liga I, 52 internaționale.

29.05.2022 Virgil Dridea (n. 17.11.1940), fost atacant prim-divizionar la Petrolul Ploiești, cu care a ieșit de două ori campion național și a câștigat o cupă. În Divizia B a jucat pentru Știința București, iar în C pentru Metalul Plopeni. De asemenea, a activat și ca antrenor, în Div. A numai la Petrolul. Alte echipe pregătite: Metalul Plopeni, Petro Atlético (în Angola), Prahova CSU Ploiești, echipa armatei din Siria, Dacia-Unirea Brăila, AS Midia Năvodari. Cifre: 82 j / 12 g în Div.A, 7 j în cupă, 8 j / 1 g în cupele europene, 134 j ca antrenor în Div.A.

Fostul arbitru László Sajtos a decedat într-un accident de mașină

01.06.2022 László Lajos Sajtos (n. 12.03.1962), fost arbitru de centru prim-divizionar și observator de arbitrii. Cifre: 28 meciuri conduse în Liga I.

18.06.2022 Constantin Eftimescu (n. 15.06.1952), fost portar prim-divizionar care a apărat în marea parte a carierei la Dinamo, un sezon în primul eșalon fiind și la Victoria. De asemenea, a mai apărat și în eșalonul secund spre finalul carierei la Delta Tulcea, CS Târgoviște și Chimia Râmnicu Vâlcea. După abandonarea carierei „Bigică” a activat ca organizator de competiții la Dinamo. A cucerit 5 titluri și o cupă, toate la Dinamo. Cifre: 90 j în Div. A, 5 j în cupă, 3 j în cupele europene.

Constantin Eftimescu a murit la spital, avea 70 de ani

22.06.2022 Marian Paraschivescu (n. 08.09.1950), fost atacant care în primul eșalon a jucat numai la FCM Brașov. A mai fost legitimat de-a lungul carierei în eșaloanele inferioare la Metrom Brașov, CSU Brașov și Ceramica Feldioara. Cifre: 92 j / 15 g în Div.A, 8 j / 2 g în cupă.

02.07.2022 Andrei Bălan (n. 15.08.1974), fost jurnalist sportiv la Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, Libertatea, ProSport, Sport Total (unde a fost director general) și fanatik.ro.

02.07.2022 Roland Dedius Stănescu (n. 19.04.1990), fost atacant care a jucat până la nivelul eșalonului secund. Echipele pe la care a trecut: Juventus București, FC Argeș, Minerul Motru, CS Ștefănești, Voința Saelele, CS Balotești, Petrolul Ploiești, Dacia-Unirea, Progresul 2015 și Petrolul 95 Ploiești. Cifre: 36 j / 2 g în L2.

11.07.2022 Karol Haydú (n. 03.06.1942), fost portar prim-divizionar, care a apărat porțile echipelor Steagul Roșu Brașov și Steaua București. A cucerit 1 titlu și 3 cupe, toate cu echipa militară. Cifre: 158 j în Div.A, 26 j în cupă, 5 j în echipa națională, 8 j în cupele europene.

01.08.2022 Radu Grancea (n. 18.08.1946), fost jucător care a ajuns doar până la nivelul eșalonului secund, fiind legitimat la Metalul Târgoviște, Electrica Fieni, ASA Tg.M., Textila Buhuși, Flacăra Moreni, Progresul Pucioasa și Unirea Răcari.

Florin Hidișan a pierdut lupta cu o boală necruțătoare

01.08.2022 Ștefan Simion Gallovits (n. 22.02.1960), fost jucător de eșalon secund la Înfrățirea Oradea și de eșalon terț, la Voința Oradea, iar mai apoi arbitru, observator și președinte al Comisiei de Arbitrii a AJF Bihor.

23.08.2022 Ioan Bucu (n. 26.01.1956), fost portar care în Divizia A a apărat numai pentru Politehnica Iași și Dinamo. A mai activat și la Unirea Săveni și CFR Pașcani. După încheierea carierei de fotbalist, a fost președinte la Politehnica Iași și director al DJTS Iași. Cifre: 162 j în Div.A, 6 j în cupă.

11.09.2022 Florin Hidișan (n. 24.06.1982), fost mijlocaș prim-divizionar, care pe prima scenă a jucat la FC Argeș, UTA, Pandurii și „U” Cluj, iar în Divizia B pentru IS Câmpia Turzii, Internațional Pitești, CS Otopeni și FC Brașov. Cifre: 107 j / 7 g în Div.A, 110 j / 8 g în Div.B, 9 j în cupă.

11.09.2022 Francisc Karancsi (n. 26.02.1950), fost atacant care în Divizia A a jucat numai la CFR Cluj. A mai evoluat în Divizia B la FC Galați, CSU Brașov și mai ales la Oltul Sfântu Gheorghe. Cifre: 4 j în Div.A.

Nicolae Zamfir a dat nenunărate talente fotbalului românesc

14.09.2022 Nicolae Zamfir (n. 14.12.1944), fost important antrenor al fotbalului doljean, mai ales cel juvenil, trecându-i prin mâini mulți viitori performeri ai Universității Craiova.

28.09.2022 Florin Matei (n. 01.06.1960), jurnalist stabilit la Arad, care a semnat materiale în mai multe publicații din zonă, cel mai cunoscut „Fotbal Vest”, autor de carte, lucrând o perioadă și ca delegat la ACU Arad.

30.09.2022 Alexandru Ion Vagner (n. 19.08.1989), fost fundaș și mijlocaș de bandă, care în Liga I a jucat la Gloria Bistrița, FCM Târgu Mureș, FC Brașov și Concordia. Cifre: 120 j / 1 g în Liga I.

10.10.2022 Constantin Ionescu (n. 1953), fost mijlocaș care a jucat în Divizia A numai la Politehnica Iași. A mai evoluat prin eșaloanele inferioare la Nicolina Iași și Constructorul Iași. Cifre: 77 j / 3 g în Div.A.

12.10.2022 Nicolae Toporan (n. 19.04.1950), fost atacant la Petrolul Ploiești, cu care a jucat și în Div.B și în Div.A. Începuturile carierei l-au găsit la Azotul Slobozia. Cifre: 27 j / 8 g în Div.A, 147 j / 104 g în Div.B.

Emil Georgescu a jucat și la Steaua

13.10.2022 Nicolae Titi (n. 13.11.1960), fost mijlocaș pe prima scenă la Politehnica Timișoara, cu care a câștigat Cupa României. A mai jucat în eșaloanele inferioare la CFR Timiușoara, Metalul Bocșa, Armătura Zalău, ASA Progresul Timișoara, Strungul Arad, IURT Lugoj. Cifre: 94 j / 2 g în Div. A, 15 j în cupă, 4 j în cupele europene.

18.10.2022 Ioan Szigheti (n. 11.06.1934), fost inter stânga prim-divizionar la Steagul Roșu. A mai jucat în Divizia B la Metalul Baia Mare și Metalul Câmpia Turzii. Cifre: 199 j / 5 g în Div.A, 29 j / 2 g în cupă. A cucerit cu Steagul Roșu o cupă balcanică.

02.11.2022 Emil Georgescu (n. 1950), fost mijlocaș care a evoluat câteva meciuri la nivelul primului eșalon, pentru Steaua și Jiul, iar la nivel de eșalon secund, la Oltul Sfântu Gheorghe, Metalurgistul Cugir, Metrom Brașov, Știința Bacău, CSM Borzești și Ceahlăul Piatra Neamț. Cifre: 3 j în Div.A.

25.11.2022 Werner Pexa sau Peks pe numele său real (n. 25.04.1943), fost fundaș central prim-divizionar numai la Universitatea Cluj. Până să ajungă la „U”, a jucat la Arieșul Turda, în „B” și „C”. Cifre: 287 j / 2 g în Div.A, 31 j în cupă, 5 j în cupele europene.

Miodrag Ješić a antrenat Otopeniul în LIga 1

08.12.2022 Miodrag Ješić (n. 30.11.1958), fost fundaș internațional iugoslav, mai apoi antrenor, ocupându-se printre altele, pentru doar 4 meciuri și de CS Otopeni, în Liga I.

12.12.2022 Marin Nedelcearu (n. 05.10.1964), fost mijlocaș care în primul eșalon a jucat la 4 echipe, Victoria București, Farul Constanța, FCM Brașov și Oțelul Galați. Iar în cel secund la Autobuzul București și FC Argeș-Dacia Pitești. Cifre: 73 j / 2 g în Div. A, 9 j în cupă.

16.12.2022 Eugen Octav Huțu (n. 05.09.1950), fost finanțator al Forestei Fălticeni la începutul anilor 90, când clubul bucovinean a realizat cele mai importante momente din istoria sa.

17.12.2022 Constantin Gîrjoabă (n. 18.06.1963), fost portar care a apărat în prima divizie la Progresul-Vulcan (unde s-a format), Sportul Studențesc, Jiul și Farul. A făcut parte din loturile naționale juvenile, printre altele cel de U20 prezent la turneul final al CM din Australia, în 1981, când a ocupat locul 3. Cifre: 47 j în Div.A.

31.12.2022 Florian Nicolae (n. 05.08.1954), fost mijlocaș care în primul eșalon a jucat la Petrolul Ploiești. În cele inferioare a mai îmbrăcat tricourile Metalului Mija și Prahovei Ploiești. Cifre: 28 j / 3 g în Div.A.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat…
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
BREAKING | Dat afară de Rapid, Boupendza semnează cu altă echipă. Atacantul dă o nouă lovitură în carieră
BREAKING | Dat afară de Rapid, Boupendza semnează cu altă echipă. Atacantul dă o nouă lovitură în carieră
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta din spate
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta…
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită:
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită: "Record absolut". Valoarea, de peste 2 ori mai mare…
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Albert Duro a ajuns de nerecunoscut! Transformare incredibilă a fostului jucător de la Steaua
Albert Duro a ajuns de nerecunoscut! Transformare incredibilă a fostului jucător de la Steaua
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Verdict în justiție pentru Cristela Georgescu. Decizia Curții de Apel pentru soția lui Călin Georgescu
Verdict în justiție pentru Cristela Georgescu. Decizia Curții de Apel pentru soția lui Călin Georgescu
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit.
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit. "Mulțumesc pentru mesaje, sunt..."
×